Puţin despre traficul de conştiinţe

Consecinţa pentru România a 50 de ani de comunism şi 20 de neocomunism şi masonerie este că trăim într-o ţară cu foarte mulţi securişti, bună parte dintre români având un acord mai mult sau mai puţin scris, mai mult sau mai puţin tacit cu serviciile secrete.

Asta face din ţara noastră un organism care se mişcă din ce în ce mai mult într-o singură direcţie, intr-o direcţie bineînţeles greşită. În această Românie înghiţită pe zi ce trece de acest mecanism străin ei, la care participă cu succes tehnologia avansată, asistăm la scene înfiorătoare, luaţi bine aminte: trafic de conştiinţe, trafic de destine, iluzii de viaţă, lumi iluzorii. Ca într-un iarmaroc, ca într-o zi de târg, vieţile oamenilor încearcă să fie hotărâte şi cântărite de alţii. Viaţa omului ar trebui, aşa vor ei, Dumnezeu însă nu-i va lăsa, să-şi pierdă ideea de liber arbitru, ar trebui să fie încadrat în conformitate cu necesităţile de mişcare ale organismul mare, căruia putem să-i spunem uşor – fiara.  

Despre nostalgia veşnicei reîntoarceri cu coadă şi fără coadă

Cine şi de ce vrea să ne lase fără amintiri? Ce babau înfiorător e acela care vrea să înghită frumuseţile copilărei noastre? De orice fel ar fi acest monstru cumplit trebuie să ţinem seama de măcar un lucru atunci când ne confruntăm cu această amnezie: amintirile sunt foarte importante, ne ţin legaţi de ceva natural, de un adevăr măcar la nivel faptic trecut, e care va să zică important şi e ceva al nostru, dar nu înseamnă totul. Nu ne putem lăsa copleşiţi de amintiri spunându-ne că asta e întreaga şi adevărata noastră natură. Am risca să ne crească coada asemenea personajelor din Avatar.

Ce lectură minunată ar fi în momentele de pierdere individuală povestioarele lui Ion Creagă? Sau ce plăcută ar fi o plimbare prin natură sau o discuţie relaxată cu un om bun?

Amintirea este folosită de sistem ca un drog nou şi ca instrument de afiliere: îţi dau amintiri, dar tu faci ce-ţi zic eu până ce o să înveţi singur drumul, nu faci ce ţi se spune nu primeşti. Această modalitate modernă de şantaj ţine de o construcţie comunistă, aranjată şi perfecţionată în zeci de ani. Lectura sience fiction a fost prezentă masiv în perioada comunistă în România ca şi în alte ţări comuniste. Mersul la biserică era interzis însă lectura sf, cărţile de acest gen erau încurajate şi prezente masiv pe rafturile bibliotecilor alături de clasici precum marx, engels etc. O explozie de scriitori români de literatură sf a avut loc în acea perioadă, iar televizoarele arătau la unison Racheta Albă. Realismul socialist era amestecat cu minciunile despre cucerirea spaţiului de către om. Omul stăpân al universului vroia cu orice chip să-l înlocuiască pe Dumnezeu cu riscul de a întâlni extratereştri ostili. Mai nou omul vrea să se alieze cu extratereştri, fie ei încă fictivi, pentru a lupta împotriva omului. Pericolul roşu e mai prezent ca oricând pentru că a învăţat să îmbrace diferite chipuri. Fictivă e acum liniştea.

Psihologiile, invenţii la înde-mâna sistemului

Psihanaliza e o invenţie. Dacă ne gândim că ea a fost inventată de doi evrei, freud si jung, atunci putem zice că este o invenţie de făcut bani şi de asuprit oameni. Şi chiar aşa este din păcate, psihanaliza găseşte rezolvări pentru o lume reprezentată de evrei, inventată de ei, altfel zis, într-o irealitate propusă de ei, şi din păcate tot mai extinsă, psihanaliza vine cu soluţii pentru acea lume. În felul ăsta omul se poate vindeca, el îşi găseşte în psihanaliză răspunsul aparent faţă de o minciună, psihanaliza reuşind să-l afunde în cea mai mare minciună – viaţa lui.

Lucrurile nu stau cu mult altfel nici în alte tehnici terapeutice care ţin de psihologie şi nici în psihiatrie. De multe ori un om considerat nebun de societate este mult mai aproape de adevăr decăt adevărul mulţimii, decât adevărul social, de grup, de haită, de adunătură. Toate aceste încercări ştiinţifice de a rezolva problemele omului nu sunt decăt modalităţi de a impune o realitate pe care o stăpânesc unii, fie ei evrei, masoni, ruşi, americani etc. Excepţie de la regulă ar putea face psihoterapia ortodoxă. Arsenie Boca zicea că omul, de-a lungul vieţii, ar putea trece prin trei stadii: un nivel biologic, unul psihologic şi unul duhovnicesc, dar că mulţi dintre oameni se opresc la al doilea stadiu. Aşadar, rostul ştiinţelor care încep în psih ar trebui să fie de trecere, de a ajuta omul să urce de la psihic la suflet, de a-l vindeca de bolile sociale şi a-l trimite spre o cărare duhovnicească, din nefericire ele nu reuşesc, în cele mai multe cazuri, decăt să aplatizeze omul, să-l întoarcă la stadiul bilogic (uitaţi-vă la imaginea de legume pe care o au oamenii într-un ospiciu de aşa zişi nebuni) sau, la fel de rău, fac din om un format gata să răspundă cerinţelor unei lumi imaginate de ei. Cum ar zice Ţuţea, psihologia, psihoterapia, psihanaliza, psihiatria n-au scule suficiente ca să rezolve boala acestei lumi, ba, din contră, nu reuşesc decât să afunde omul şi mai mult în neadevăr. Vedeţi, aproape ca peste tot, şi în acest caz putem vorbi despre o luptă între realităţi, între realitatea Lui Dumnezeu şi realitatea propusă de om într-o lume condusă, se ştie, de diavol.

Despre mărturisirea lui Hristos

Hristos este astăzi din ce în ce mai greu de mărturisit(niciodată n-a fost uşor) oriunde te-ai afla, chiar şi într-o mănăstire.

Era dictaturii electronice acum

Vremurile sunt mai avansate decât credem, trăim în era dictaturii electronice, iar lumea de puţină vreme este într-un proces alert de schimbare. de la o viaţă normală, cât ar mai fi putut fi, se trece în mare grabă la o viaţă artificială, la o închisoare în care gratiile arată precum circuitele electrice. Sfatul este de a vă folosi cât mai puţin de electronice.

Ce caută sacrificiul uman în secolul XXI în societatea românească? Cum de Biserica nu vorbeşte despre asta?

Un lucru înfiorător, cumplit, tenebros în o parte din biserica şi societatea noastră, reminiscenţe ale unui ortodoxism african, ori, mai clar, a masoneriei infiltrate, sau poate a unui iudaism mascat, tema sacrificiului e prezentă ca un lucru normal pentru mulţi chiar dintre oamenii care merg la biserică. Ideea de construcţie nerealizabilă fără sacrificiu ne duce nu doar la Meşterul Manole, ci în spatele istoriei, cu câţiva mii de ani în urmă.

Lucrurile s-au spus însă de pe vreme lui David, iată ce scrie în cunoscutul psalm 50: „Că de-ai fi voit jertfă ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi, jertfa Lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” Cum de nu se vorbeşte despre asta e greu de explicat, cert e că în adevărata biserică a lui Hristos, unde Hristos ştim sigur că e ortodox, tema sacrificiului, sacrificiul ca fundament al unei construcţii de orice fel, nu are ce căuta. O societate profund ortodoxă, cum ar trebui să fie cea românească, nu ar avea motive sa funcţioneze pe astfel de considerente. Greu de imaginat, dar adevărat: în România oamenii nu prea mor, oamenii sunt omorâţi.

Câteva consideraţii de 23 august

Sunt multe religii. Evoluţionismul, comunismul, americănismul sunt şi ele devenite nişte religii. Nu mai e de mirare atunci că, spre exemplu, ateii comunişti sunt în bună înţelegere cu parte din biserica rusă, ea reuşind să transmită crezuri şi valori susţinute mai mult sau mai puţin conştient atât de o parte din „credincioşi” cât şi de atei. Crezuri comune pentru o biserică esenţialmente eşuată, ieşită din adevăr. Colac peste pupăză stau valorile uniunii europene, o reconstrucţie nostalgică a vechii urss. Mulţi dintre oamenii ajunşi în acest loc nu prea mai au din păcate uneori decât puţine lucruri de făcut: să-şi bage coada în cutia cu amintiri precum speciile din filmul Avatar sau să participe la o luptă imaginară cu victime mai mult sau mai puţin reale în care câştigătorul ar fi bineînţeles de partea unei iluzii a binelui. Intratul în hora uniunii este pierderea libertăţii individului. Iar individul ajuns într-o atare situaţie nu e de condamnat, ci de plâns, pentru că sistemul este atât de evoluat încât nu prea mai dă de ales omului. De aceea oamenii ajunşi aici nu trebuiesc judecaţi şi condamnaţi, ci înţeleşi şi ajutaţi să înţeleagă şi să iasă din acest sistem întunecat. Asta e datorie creştină.

Bijelo Dugme. Cum suna naţionalismul în prima trupă a lui Bregovic

Despre "sistem"

Într-un sistem care se vrea perfect (niciunul nu e) există reacţii controlate anti-sistem pentru o imagine a unei lumi cât mai reale. E banal poate, dar n-ar trebui să omitem asta atunci când vrem să ştim cât mai clar ce se întâmplă prin lume, bunăoară prin ţară.

Cum ar putea Duhul Sfânt să fie raţionalizat?

Umblă un zvon prin târg că, prin ordin de la Patriarhie, s-ar fi raţionalizat Duhul Sfânt, astfel nimeni nu mai are dreptul la o stare de permanenţă în Har, ci doar la momente bine controlate şi încadrate de Duh Sfânt. E bine cunoscut că un păcat capital e de a huli Duhul Sfânt. Să fiu eu nevrednicul sau cei care-şi imaginează că Duhul Sfânt poate fi dat cu linguriţa, că prezenţa Duhului Sfânt poate fi împărţită de om şi nu lăsată de Dumnezeu? Să existe oare o asemenea confuzie la aşa nivel de Biserică încât Duhul Sfânt să fie confundat cu altceva? Este o chestiune cât se poate de serioasă, implicaţiile unei astfel de confuzii ar putea merge până la a confunda o lume lăsată de Dumnezeu, cu o lume artificială, creată de om, fie el şi înaltă faţă bisericească, sau, şi mai rău.

Oameni şi şoareci

Oamenii din spatele oamenilor de ştiinţă au descoperit un nou cobai: oamenii. Ei au fost mai întâi puşi să muncească cât mai mult. Apoi au văzut că munca uneori nu aplatizează omul, aşa că au hotarât să-l supravegheze la servici, apoi au văzut că omul atunci când are o mulţumire gândeşte mai puţin, e mai puţin periculos adică, aşa că au hotărât să-i găsească motive de mulţumire la servici, apoi s-au gândit să facă din asta un fel autoritate, pentru ca toţi angajaţii să înceapă să semene între ei. O ştire cum că oamenii care se relaxează la servici cu ajutorul internetului sunt mai productivi este aparent bună pentru toţi. Sfatul oamenilor de bun simţ este însă de a folosi internetul cât mai puţin sau, şi mai bine, de a nu-l folosi.

o lume minunată...

În lumea lor ideală perfect controlată şi controlabilă minunea ar trebui să fie şi ea controlată şi programabilă. În lumea lor Dumnezeu n-ar mai trebui să existe. Ei cu asta se luptă, se luptă cu Hristos. E cumva amuzant, dar de aproape e înfricoşător.

Oamenii de ştiinţă hibernează tot timpul anului

Cine e om puţin normal la cap poate realiza că istoria e o făcătură, că adevărul e în multe cazuri o iluzie şi că informaţii precise despre ce s-a întâmplat chiar cu noi anul trecut nu prea avem. Cu toate astea există o specie aparte de oameni, numiţi oameni de ştiinţă, care fac tot felul de descoperiri şi emit tot felul de teorii despre ce s-a întâmplat acum mai bine de 160 de milioane de ani, când lumea nici măcar nu exista. Teoria lor e legată de faptul că dinozaurii ar fi putut hiberna şase luni pe an, în iernile lungi şi friguroase de la Poli.

Despre biserica... rusă, fără generalizări

În minunatul film Andrei Rubliov a lui Tarkovsky este o scenă la începutul filmului în care un fel de bufon este bătut şi apoi arestat de către armata regelui. Cum ajunge însă la urechile soldaţilor glumele bietului bufon? Cum ajunge să fie arestat bietul măscărici? Dacă am avut ceva de moştenit de la biserica rusă, apoi am avut ce moşteni. Dacă nu aţi văzut filmul, nu mai pierdeţi timpul!

Graba spre nefiresc. Îndemn spre firesc

Oamenii se grabesc în general, i-aţi văzut, v-aţi văzut? De ce se grăbesc ei şi încotro merg mulţi n-ar şti să răspundă. Lumea întreagă este într-o grabă. Este o grabă a schimbării de parcă timpul n-ar mai avea răbdare cu oamenii. Omul nu înţelege prea clar ce se petrece cu el, cine are credinţă dreaptă în Dumnezeu are intuiţia nefirescului, a necuratului, a lui ceva nu e bine, restul, o masă neclară de grăbiţi. În părticica fiecăruia aproape că acţiunile ar fi justificate, dar încadrându-le în morala creştină e lesne de văzut că acţiunile grăbite îşi pierd sensul, se lasă înghiţite de nefiresc. Oameni buni, staţi în dreapta credinţă şi în frică de Dumnezeu, nu vă mai grabiţi şi căutaţi firescul, răscoliţi prin amintiri, amintiţi-vă de copilărie, de o viaţă normală şi încercaţi să staţi în iubire de aproape şi de Dumnezeu. Căci doar o minune a lui Dumnezeu ar mai putea amâna momentul când oamenii vor ajunge acolo unde de fapt se grăbesc.

O nouă treaptă a lumii: anarhia. Londra aşa şi aşa

Şi pentru ca tot am vorbit de Părintele Arsenie Boca, o altă predicţie de-a lui a fost instaurarea anarhiei ca ultimă etapă în "evoluţia" lumii. Să fie ce vedem acum în Londra începutul sfârşitului? Într-o ţară atât de bine supravegheată, într-o Londră cu cele mai multe camere de luat vederi pe cap de locuitor, cu o poliţie ultra instruită şi dotată ar putea să se mai întâmple ceva necontrolat, mai ales de o aşa amploare, deja internaţională? Cu siguranţă, NU. Asistăm oare la ultimele manevre din spatele frontului, din-aintea marelui haos? Sau e doar o lucrare obişnuită de atragere a atenţiilor, de creştere a ratingurilor şi de demonstrare constantă a unor forţe nevăzute? Ce alte posibilităţi ar mai fi, mai ştiţi?

Jocul de-a Arsenie Boca. Îngerii decăzuţi din chestiunea Transilvaniei române

Multe a prezis Părintele Arsenie Boca, mai puţin una, că o să ajungă „preferatul” celor care l-au otrăvit. Sunt unii care au făcut din furt şi din minciună nu doar un stil de viaţă, ci o istorie şi aproape o lume întreagă. O parte din securitatea modernă românească nu doar că încearcă acapararea unei biserici întregi, dar are jocuri de aşa zisă mistică creştin-ortodoxă. La modă astăzi este Arsenie Boca! Predicţia lui despre faptul că vom pierde Transilvania a fost acaparată de o parte a bisericii controlată de o parte din serviciile secrete româneşti. Nu ascund că această parte are influenţe masonice şi controlează o bună parte din politica românească, ba, mai mult, riscă să controleze o ţară întreagă, ba chiar o lume. Scenariul pierderii Transilvaniei a fost atent calculat pentru a se plia peste predicţiile Părintelui Boca, oameni pierduţi în aşa zisa mistică creştină lucrând orbi la îndeplinirea unei aşa numite voinţe a lui Dumnezeu. Curentul este în principal democrat şi american. Influenţele de tip Soros încă nici nu sunt observate. Că masoneria globală s-a pliat pe ce a găsit aici sau a fost o invenţie a masoneriei locale, jocul de-a Arsenie Boca a prins atât de tare încât riscă să confuzeze chiar şi în rândurile celor mai bine-credincioşi. E atractiv, e năucitor, are ingrediente de mistică, dar jocul este a lui antichrist, specific masoneriei. Ţi se deschid orizonturi noi, dar ele duc în final privirea către pământ. Te fac să pari inteligent, foarte inteligent, dar, în fapt, este o iluzie chiar şi de viaţă inteligentă. În mod real predicţiile Părintelui Boca au fost pur şi simplu confiscate din lumea adevărată şi contrafăcute într-un plan asumat de biserica şi securitatea masonizată. Asta nu înseamnă că pericolul cazului Transilvania, Ţinutul Secuiesc, este mai mic. Un comentariu de pe un blog spunea că în teritoriu nu există conflicte sau atmosfere speciale. Dar oare mai e nevoie de acordul maselor pentru un razboi? Mai e stăpân omul pe informaţia primită, dar, mai ales, pe gândurile şi sentimentele lui? Într-o eră aşa de avansată tehnologic masele nu mai sunt decât simple corpuri unitare de manevră. O arată toate revoluţiile construite pe internet de anul astă din Asia. Am intrat deja în era dictaturii electronice. Dacă se pot răsturna guverne atât de uşor, prin tehnologie e posibil nu doar un război de teritoriu, ci, din păcate, chiar unul global. Despre cum este jocul cu tehnologia voi vorbi într-un articol viitor. Până atunci vă mai supun atenţiei un pas intermediar în planul intereselor străine de ocupare a Transilvaniei, predicţia aceluiaşi Părinte Arsenie Boca cum că România va fi atacată din trei părţi: de ruşi, de unguri şi de bulgari. Dacă de ruşi şi de unguri e lesne de înţeles şi, iată, de observat, surpriza bulgarilor vine de unde nu te aştepţi, de pe şoselele ţării cu maşini din ce în ce mai multe înmatriculate în Bulgaria. Invazia de maşini cu numar bulgăresc are o semnificaţie precisă în razboiul mai mult sau mai puţin văzut, favorizarea culturii păguboase de tip european şi a fondurilor europene, pentru cine nu ştie oraşul Veliko Tarnovo este unul din centrele de formare a pro-europenilor intr-o biserică a lui antichrist, construită pe vremea comunismului şi denumită simpatic biserică post-modernă.

Trăirea adevăratei mistici întru Hristos este tocmai rămânerea în realitatea lui Dumnezeu, într-o lume în care judecata maximă se face cu inima şi cu lacrimi pentru cine mai are.