Stângistul de Sartre a avut dreptate probabil fără să vrea. Să-mi fie cu iertare că-l amintesc aci. El zicea că nu suntem liberi, ci condamnaţi la libertate. Din perspectiva lui de socialist ateizat stătea într-un adevăr mai mic, căci porţile cerului nu îi mai erau deschise. Alegerea lui sau nu? Într-un univers concentraţional, cum e cel, bunăoară, al României zilelor noastre, avem „şansa” de a alege. Dar alegerea noastră este una impusă. Fără a avea perspectiva norilor, omul zilelor noastre trăieşte o iluzie a libertăţii. Sistemul ascuţit al raţiunii de tip „dacă, atunci” macină firescul omului de a alege cu inima. Un sfânt ortodox spunea despre vremurile din urmă astfel: „Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte (raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va recunoaşte.”
E leste de recunoscut şi mai înainte de ştiut că paradigma stânga-dreapta e depăşită într-un anume fel, cum s-ar zice popular, e cam acelaşi drac. Construim corect şi raţional din partea stângă sau luptăm înverşunat din Mc.Donald.s? Ne împrietenim cu poliţia şi vameşii sau stăm în maxim un partizanat, dacă nu într-o golăneală capitalistă? Mergem in El Comandante sau în Fire Club? Bem Dorna sau Borsec? Hai, omule liber, alege! Alegerea corectă ar trebui să se facă în şi din biserică, dar care biserică? Cea a Patriarhului Daniel, cu adiere musonică? Cea înroşită şi rusofonizată? Unde e biserica strămoşească, căci asta e singura alegere. Nu e departe vremea când biserica strămoşească o să fie de regăsit doar în sufletele oamenilor, omul-biserică vie. Nu însingurat, ci singur trăitor al unui univers întreg, iată adevăratul testament al Sfântului Arsenie Papacioc, pentru care a fost urmărit şi pe ultimul drum de înspăimântaţii securişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu